Politica de returnare

Aveţi întotdeauna la dispoziţie 14 de zile calendaristice pentru a decide dacă articolul este potrivit pentru dumneavoastră. Prinero.ro garantează faptul că va restitui contravaloarea oricăror articole cu condiţia ca acestea să fi fost păstrate în stare corespunzătoare înainte de returnare.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, „consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantului că renunță la cumparare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile calendaristice lucrătoare de la primirea produsului".

Produsele care nu satisfac cerinţele dumneavoastră, vor fi expediate ÎN STAREA ÎN CARE AU FOST PRIMITE, înapoi la firma RADON TRADE SRL pe propria cheltuială. Produsele vor fi expediate în forma lor originală, fără a fi deteriorate sau utilizate. În cazul în care produsele care ajung la noi prezintă zgârieturi, folii de protecție lipsă, sigilii rupte, ne rezervăm dreptul să refuzăm restituirea sumelor.

Pentru a asigura o procesare corectă și rapidă a retururilor, ne ocupăm noi de tot procesul de retur. Vă rugăm să nu trimiteți produsele pe cont propriu prin poștă sau prin alte firme de curierat. După notificarea returului, vom organiza noi ridicarea coletului sau vă vom oferi toate instrucțiunile necesare. În cazul în care produsele sunt trimise de client fără informare prealabilă, nu ne asumăm răspunderea pentru recepția coletului și procesarea returului.

Pentru a iniția un retur, te rugăm să completezi formularul din secțiunea ''Contact'' a site-ului nostru. După completare, echipa noastră te va contacta în cel mai scurt timp pentru a organiza ridicarea coletului și a finaliza procesul.

Atenție! Foliile de protecție pentru telefoane, tablete pot fi returnate doar dacă n-au fost folosite sau se încadrează în condițiile de Garanție de mai sus.

Pentru inițierea returului, vă rugăm să ne contactați în prealabil pe e-mail sau completând formularul din secțiunea ''Contact''. După primirea solicitării, vom organiza noi procesul de retur, iar contravaloarea produsului va fi restituită în maximum 14 zile calendaristice de la momentul confirmării cererii. Formularul de retur nu este obligatoriu!

Costul de transport pentru retur este de 20 lei în cazul schimbului cu alte produse și 25 lei în cazul restituirii contravalorii produselor. În cazul schimbului de produse, noul transport este suportat de către client.

Dacă produsul este returnat într-o stare în care nu mai poate fi vândut ca și nou (ambalaj sau accesorii lipsă, produsul este deteriorat, ambalajul desfăcut), ne rezervam dreptul de a solicita o taxă pentru readucerea produsului în stadiul inițial. Accesoriile (manuale de utilizare, cabluri etc.) aflate în cutia produsului precum și ambalajul original al acestuia fac parte integrantă din produs.

Vă rugăm să respectaţi termenul prevăzut pentru înapoierea mărfii. Contravaloarea produselor returnate va fi restituită prin transfer bancar, într-un cont pe numele persoanei care a plasat comanda. Noua marfă comandată va fi expediată cu plata ramburs.

Vă rugăm să păstraţi dovada de expediere a coletului returnat până la încheierea procesului de analizare a eventualei reclamaţii, iar în cazul mărfii returnate până la momentul rambursării banilor.

Ne rezervăm dreptul de a solicita dovezi foto/video în cazul în care un client reclamă că a primit un produs defect, pentru a putea verifica dacă problema este reală și dacă produsul nu a fost deteriorat după livrare; acest pas este absolut legal, necesar și face parte din procedura standard de retur, deoarece toate produsele sunt atent verificate înainte de expediere, iar refuzul acestor dovezi poate duce la întârzierea sau chiar refuzul returului dacă se constată deteriorări sau utilizare necorespunzătoare.

Dacă vă gândiți să returnați produsul, nu îl utilizați! Nu puteți utiliza produsele pe care le-ați primit, înainte de a lua o decizie cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare. Dreptul de retragere există pentru a vă permite să examinați produsul așa cum ați face-o într-un magazin, nu pentru a vă oferi 14 zile calendaristice de utilizare gratuită. ( Text extras integral din site-ul Uniunii Europene).

Această politică de returnare este valabilă pentru produsele achiziționate prin intermediul magazinului online Prinero.ro